Scania OmniLink

Acest model nu cunoaşte limitele oraşului. Atunci când aveţi nevoie să faceţi legătura dintre centrul oraşului, zonele suburbane şi chiar mai departe, Scania OmniLink reuşeşte acest lucru fără probleme.

O soluţie eficientă pentru funcţionarea în oraş şi zonele suburbane, Scania OmniLink face posibilă utilizarea aceluiaşi autobuz de mare capacitate atât în oraş cât şi în zonele suburbane, cu un cost iniţial redus şi cu o deosebită eficienţă în exploatare.

Podeaua plată şi fără obstacole se extinde până în spatele uşilor de la mijloc, permiţând pasagerilor să se deplaseze cu ușurință în partea din faţă a autobuzului şi să stea confortabil cu o bună vizibilitate, în partea din spate. Designul flexibil al podelei face posibilă instalarea multor scaune orientate spre în faţă, inclusiv locuri pentru oamenii în vârstă sau pentru persoanele cu dizabilităţi.

Podeaua joasă şi opţiunea de înclinare a vehiculului în staţie permit urcarea şi coborârea cu uşurinţă a pasagerilor. Siguranţa şi fiabilitatea au fost îmbunătăţite şi mai mult prin încorporarea în sistemul electric inteligent a sistemului de înclinare a vehiculului.

Motorul amplasat longitudinal îndeplineşte oricare dintre normele Euro 4 şi EEV pentru emisii, iar punctele care trebuie supuse inspecţiei zilnice sunt dispuse convenabil împreună, pentru un acces cât mai uşor.

Disponibile în versiuni de la 12 la 15 metri (cel mai lung având punte portantă directoare faţă) şi 18 metri în versiunea articulată, toate beneficiază de aceeaşi manevrabilitate excelentă.